rain

Dupa vreo trei incercari nereusite incepand de la varsta de 17 ani de a avea o relatie cu un baiat asa cum isi doreste oricare (cu iubire si incredere si devotament si fun si toti fluturasii etc) acum 4 ani credeam ca in sfarsit a venit si timpul meu (adica la 19 ani). Desi au fost multe despartiri de-a lungul a trei ani si jumatate, multe lucruri spuse in vant si multe nedreptati si faze peste care am trecut pentru ca cel langa care eram imi spunea ca are nevoie de libertate si ca e normal sa trec cu vederea si sa uit, am incercat sa las tot mai mult de la mine, lucru care nu mi-a adus nimic bun. Decat 3 ani si jumatate pierduti. Evident, nu pot spune ca nu am avut si cate ceva de castigat. Acum realizez ca in trei ani si jumatate m-am maturizat langa o persoana foarte open mided, am calatorit, si am cunoscut f multi oameni, lucru pentru care ii multumesc. Insa toate astea nu acopera toate lucrurile pe care mi le-a ascuns (chipurile ca sa nu ma raneasca), toate fazele pe care mi le facea cand se plictisea de relatie si avea o explozie de libertate si nu stia cum sa imi spuna ca vrea sa ne despartim si se purta urat astfel incat sa fiu eu cea care se desparte de el. Nu acopera nici faptul ca ulterior ultimei si definitivei despartiri am aflat ca m-a si inselat in timpul relatiei cu o tipa din organizatia studenteasca din care facea parte. Insa toate astea nu se compara cu cuvantul psycho. Pe asta nu am sa il explic…doar eu, el si inca 2 persoane pot intelege. Oricum, asta e partea urata din viaa mea. 

Acum e cu totul altceva,  sunt langa un om care isi doreste o relatie, care ma vrea langa el si care m-a dus fara ezitare la familia lui. Stie sa faca complimente si sa te tina langa el. Mama lui ma adora de-a dreptul, am ajuns sa vorbesc c ea mai mult decat cu mama, ne-am mutat impreuna si in fiecare weekend mergem la mine si la el la tara. Weekendul asta, am plecat impreuna din Bucuresti spre Pitesti (stam in acelasi cartier) si pe la jumatatea autostrazii mi-am dat seama ca am uitat cheile de la apartament, parintii mei fiind in concediu la Valcea. Evident ca nu ne-am intors din moment ce facuseram deja 60 de km de autostrada si o ora la iesirea din Buc. Unde am stat? La mama soacra ) Desi si inainte eram fericiti, dupa weekendul asta suntem de 2 ori mai fericiti. Nu stiu care e explicatia, insa nici nu vreau sa ma gandesc prea mult de ce sunt fericita, pur si simplu sunt si ma bucur de sentimentul asta.

Nu pot spune ca e totul absolut perfect si nu sunt si defecte, insa atata timp cat acestea sunt nimic in comparatie cu starea de fericire….nu mai conteaza.

 

In sfarsit, am relatia pe care mi-o doream….

Bafta si voua!